Kurukshetra, Pṛthūdaka Tīrtha, and the Marriage of Saṃvaraṇa with Tapatī
नीलाश्च केशाः कुटिलाश्च तस्य कर्णौ समांसौ सुसमा च नासा दीर्घाश्च तस्याङ्गुलयः सुपर्वाः पद्भ्यां कराभ्यां दशनाश्च सुभ्राः // वम्प्_22.51 समुन्नतः षड्भिरुदारवीर्यस्त्रिभिर्गभीरस्त्रिपु च प्रलम्बः रक्तस्तथा पञ्चसु राजपुत्रः कृष्णश्चतुर्भिस्त्रिभिरानतो ऽपि
nīlāśca keśāḥ kuṭilāśca tasya karṇau samāṃsau susamā ca nāsā dīrghāśca tasyāṅgulayaḥ suparvāḥ padbhyāṃ karābhyāṃ daśanāśca subhrāḥ // VamP_22.51 samunnataḥ ṣaḍbhirudāravīryastribhirgabhīrastripu ca pralambaḥ raktastathā pañcasu rājaputraḥ kṛṣṇaścaturbhistribhirānato 'pi
Sein Haar ist dunkel und lockig; seine Ohren sind gleichmäßig fleischig, und seine Nase ist wohlproportioniert. Seine Finger sind lang mit vortrefflichen Gelenken; und Füße, Hände und Zähne sind hell, strahlend und rein.
{ "primaryRasa": "shringara", "secondaryRasa": "adbhuta", "rasaIntensity": 0, "emotionalArcPosition": "", "moodDescriptors": [] }
The text underscores that outer harmony (symmetry, steadiness, clarity) mirrors inner dharma; the ‘ideal ruler/recipient’ is portrayed as orderly and auspicious, implying moral and ritual fitness.
As with 22.50, this is character-description embedded in narrative (carita/vamśānucarita-adjacent), not a standalone cosmological or manvantara account.
Whiteness/brightness (subhra) and proportionality (susamā) are conventional markers of sattva and auspiciousness; long, well-jointed fingers often signify capability in giving (dāna) and ritual action (karma).